Avincis Rose
Crama Avincis este situata în Oltenia, zona viticola Drăgășani și reprezintă continuarea unei povesti de familie pasionata de vinuri încă din anul 1927. Domeniul a fost cumparat în acel an de către Iancu Ramniceanu, fost ofițer al armatei romane și soția sa, Maria. În 2007, strănepoata lor Cristina alături de soțul ei Valeriu Stoica au pus bazele noii crame din Drăgășani și readuc faima de alta data a vinurilor produse în acesta regiune. In podgoria Drăgășani sunt cultivate soiuri românești precum Crâmpoșia Selecționata, Feteasca Regala, Fetească Albă, Negru de Drăgășani, Novac, Fetească Nagra dar și soiurile internaționale Merlot și Cabernet Sauvignon. Avincis Rosé este un vin obținut din soiurile Merlot și Cabernet Sauvignon de culoarea roz-somon, cu note de căpșune și petale de trandafir și arome de cireșe proaspete ce poate fi asociat cu salate proaspete și cocktail de creveți.